De data aceasta am sa torn si am sa scuip tot, cum m’au sfatuit fetele mai mari.
Prea mult am tinut in mine, de asta cred ca simt acum o durere infernala de cap.
Ma doare capul nu atat de la febra ce ma taraie in pat, ci de la ganduri, de la analize, de la constatari.
Am senzatia ca imi cade lumea in cap cu toti bolovanii sai.
Tu nu esti. Ai disparut prin aceste file elctronice.. si eu stiam ca asa va fi.. stiam ca am sa ma pierd printre ele.. ca odata am sa te pierd printre ele.. si eu nu te stiu. Tu, nu ma stii..
In fiecare zi ma trezeam cu gandul ca astazi am pus capat povestii.. Ma trezesc si imi spun..”uite, priveste in jur , asta e- asta e materia adevarata, realitatea”. Iar eu ma lasam dusa de sentimentele de moment si nu era nimeni care sa ma faca sa incetinez.. din contra , acceleram tot mai mult spre golul in care ma aflu, pe care l’am vazut mereu la sfarsitul acestui drum. Am invatat insa multe.
Stiu ca sunt altfel..pentru ca am reusit sa iti rapesc timpul, mult timp..insa nu a fost destul ca sa ma fac inteleasca.. ca sa raman in gandul tau.
Iar lumea ce imi era apropiata s’a departat nespus de mult. Sa fie oare de vina rutina aceasta care ne transforma in sclavii timpului? suntem sclavii contemporanitatii..
Pretindem ca traim intr’o lume in care omul este liber, are drepturi, are privilegii.. si totusi nu stim nimic despre libertate.
Oamenii sunt inchisi in oficii in fata compiuterului, invalmasiti de cifre, de socoteli, de stress. Mania banilor, mania de a deveni superior cuiva.. de a conduce a suspus omenirea . Sunt de parare ca locuim intr’o societate zombata. Unii spun ca isi doresc sa isi faca studii peste hotare, de parca ii asteapta mierea unsa pe paine acolo. Tinerii sunt coplesiti de aceleasi vise. Sa plece din tara , sa faca o facultate serioasa, sa se aranjeze la un serviciu si?? si atat? ? acesta e visul lor?? iar eu? visam sa fiu actrita.. sa joc teatru.. sa cant pe scena mare… si acum, parintii ma vad facand studii in Franta la facultatea de Drept. zic ca ma vad avocat de succes. iar eu? sunt eu oare pregatita pentru scarificiile care urmeaza sa le fac? Merita sa le fac?
eu visezi la un cer plin de stele in mijlocul oceaunului.. Vreau sa fiu libera. Iar eu de acum simt ca sunt tot mai mult impinsa dintr’o colivie in alta..toti asteapta de la mine lucruri mari.. eu insasi astept de la mine lucuri marete.. dar pentru ce? pentru o propozitie in plus in CV-ul meu?
si de suflet cine va avea grija? Muzica.. cat de banal nu ar suna.. in ea ma regasesc si tot in ea ma pierd. Si totusi ce inseamna sa te regasesti in muzica?
iar mie imi e dor de noptile cand ne plimbam pe strazile pustii si priveam pe lac.. era locul nostu in care ne spuneam tot ce gandeam , tot la ce visam. Acum, doar acesti 4 pereti imi vad zbuciumul.
Ma caaaut.. ma tooot caut.
Privesc in jur. Vreau sa gasesc pe chipul oamenilor ceea ce caut.. caut oameni ca mine.. sa stiu ca nu sunt singura. si ce vad? Oameni fara bun simt, care au tupeul sa iti ia lucrurile asupra carora muncesti, in care depui suflet, lucruri care uneori sunt asa de intime, pentru ca inainte ca ele sa fie realizate ele s’au nascut in cugetul meu.. eu le’am hranit cu imaginatia mea.. si le’am pastrat in visele mele.. iar acei oameni plati fura.. fura si da.. irta..iti vine sa zdrobesti muntii ,caci iti dai seama ca o particica din ceea in ce te’ai dedicat, a fost luata cu forta.. si vrei sa ii faci sa inteleaga ca au procedat urat.. dar pe cine sa faci sa inteleaga? pe oameni fara imaginatie si personalitate? e urat… dar mai marsav e ca ei nu pot sa inteleaga.
Vreau sa ma impun sa fac multe lucruri, dar aceasta impunere se transforma in chin.. parca am un al doilea eu in mine, care daca nu fac asa cum el vrea, incepe sa dea din picioare si sa se zbuciume si sa iasa din pielea mea..ma pune cu fata la pamant si ma incordeaza ..imi sufoca plamanii si ma face sa strig.. tare as vrea sa vad acest monstru.. sa’i fac acelasi lucru..sa’l chinui in aceeasi maniera.
iar pe mine ma tot doare capul.. si o tristete m’a cuprins..
mai am ataaatea sa spuun…
